Body positivity and self-love – My story

body positivity

Ca și copil am crescut înconjurată de sentimente de nesiguranță față de modul în care mă dezvoltam. Am fost mică și plăpândă și ai mei au ajuns să creadă că aș fi anorexică. Cred că nu or fi învățat despre tipurile somatice. M-au purtat pe la pediatri și endocrinologi până când, în cele din urmă li s-a spus că sunt duși cu pluta (chiar sper că le-a spus cineva asta 😂) și că sunt o copilă mai slăbuță într-adevăr, dar încă în creștere, de aceea nu există motive reale de îngrijorare.

Toată experiență asta e foarte vagă în memoria mea, dar a lăsat acolo o amprentă care s-a manifestat mai târziu.
Muuuulți ani mai tarziu am învățat ce înseamnă și expresia late bloomer.  Dar, bineînțeles că până să afli ca există un termen pentru orice și că nu ești singur pe lume într-o anumită situație, trebuie să treci niște teste ale vieții.

Nu știu dacă la noi există încă un termen exact pentru “bullying”. Mă gândesc că “tachinat” sună prea light și drăguț, iar “hărțuit” deși sună mai potrivit, e prea dubios :)). Ceea ce spune multe despre câtă atenție se acordă acestei probleme în România.

Așadar episoade de bullying au fost nenumărate. De la persoane apropiate care știu că nu aveau intenții rele (da tanti Dorina, aveam mâncare acasă), la colegi și copii din fața blocului (copiii sunt cei mai răutacioși 😄) sau necunoscuți. Remărcile răutăcioase și jignirile sunt nenumărate, nu le mai țin minte pe toate.
Așa am învățat că oamenii din jurul tău țin neapărat să-și spună părerea despre aspectul tău fizic, chiar și neîntrebați.
Începusem chiar să prind ciudă pe grase. Nu înțelegeam acest double standard prin care să descrii o persoană ca fiind “grasă” era considerat o jignire, dar să mi se spună mie că sunt slabă era cumva ok. Nu înțelegeam nici de ce e în regulă ca oamenii să-i spună unei persoane slabe că ar trebui să mănânce mai mult, dar niciodată unei persoane grase, să ia mâncarea de la gură. Mai târziu am înțeles că niciuna din astea nu e ok, iar unora pur și simplu le lipsește bunul simț.

Cum comentariile negative rămân întipărite în minte o perioadă mai lungă, am avut simptome caracteristice BDD multă vreme. Acum mi se pare ca e o tulburare de care suferă 90% din populația care are access la internet, tv și reviste. E mai trist să vezi pe cineva apropiat care suferă de asta, pentru că tu când treci prin asta, nu-ți dai seama că ai o problemă.

Ai ajuns vreodată în punctul de nervi și frustrare încercând să îți convingi prietena cea mai bună să se vadă așa cum o vezi tu?
Am prietene care vor să ardă celulită fictivă. Burtă care nu există, dar care ele sunt convinse că e acolo. E frustrant și trist să vezi o persoană deja slabă că se înfometează doar pentru a ajunge la un numărul “ideal” de kilograme, punându-și în pericol sănătatea, mai ales când sunt atâtea exemple care arată clar cum cântarul și kilogramele nu reflectă realitatea. Chiar merită compromisul?

BDD-ul meu l-am conștientizat abia acum câțiva ani când, pentru prima oară în viața mea, m-am îngrășat 8 kilograme în ~2 luni. Eram în culmea fericirii că reușisem să mă îngraș, nu conta cât de nesănătos a fost procesul. Când mă uitam în oglindă, mă vedeam la fel de slabă. De asta e bine să faci poze când te apuci de un fitness journey. Noi ne vedem în oglindă zilnic motiv pentru care e destul de greu să observi schimbările de la o zi la alta. Dar uitându-te cu 3 luni în urmă, se văd foarte clar.
Când am slăbit la loc, am început să aud din nou exclamații de genu “vai ce slabă ești!”, ceea ce mă triggăruia instant în interior. Momentul în care o prietenă m-a luat de braț și mi-a spus “să știi că eu nu cu răutate am spus-o, ci pentru că arăți bine!” a fost momentul în care ceva a făcut click în capul meu. De-a lungul anilor, “ce slabă ești” devenise un compliment.

Un an mai târziu m-am uitat la poze cu mine și cele 8 kg în plus și mă vedeam așa cum eram de fapt. Mai puffy în obrăjori și cu un nasture disperat să țină curul din blugii de pe mine sub control 😂. Mi-am dat seama atunci că în tot timpul ăsta mă uitam în oglindă și încă mă vedeam prin prisma comentariilor și părerilor răutăcioase (care, de altfel, încetaseră de mulți ani).

 

Cum ajungi să te accepți și să te iubești așa cum ești?

Poate ai auzit despre un concept care a devenit tot mai popular în ultimii ani, și anume body positivity. Dacă nu, mai jos aveți o definiție dintr-un articol buzzfeed care mi s-a părut destul de completă și pe înțelesul tuturor:

Body positivity is unlearning the idea that only certain bodies are worth acceptance and praise, and instead recognizing that all bodies are equally valuable. It’s deciding what feels good and healthy for you personally, and letting other people do so for themselves. It’s understanding that you deserve to live in your body without receiving the prejudice of others (whether that means rude comments, reduced economic opportunity, inadequate health care, or something else), and working toward a world where no one’s body is the target of such bias.”

Ideea de body positivity a ajuns de multe ori să fie confundată cu empatia, cu trecerea de la o extremă la alta prin promovarea obezității și stigmatizarea modelelor sau a “slăbănoagelor” și, în cel mai rău caz, e scuza perfectă pentru a ne complace într-o anumită situație sau condiție.

Detest trendul de a promova un anumit tip de corp în detrimentul altuia. Nicki Minaj și cu ale ei emoționale versuri “where my fat ass big bitches in the club? fuck the skinny bitches“, nu exprima emanciparea femeii cu șolduri proeminente, exprimă doar ignoranță. O fi chiar așa un concept absurd că femeile plate să coexiste cu cele voluptoase, la un loc? Strong Grown women empower each other.

Iar frumusețea e văzută diferit, de la om, la țară, la cultură. Dacă aici se consideră că ai curu’ prea mare, nu înseamnă ca e ceva greșit cu tine, înseamnă că nu ești în locul potrivit, pentru că toată America Latină te-ar adora 😂. Ce trebuie să înțelegi din asta nu e să îți pregătești pașaportul și să te muți acolo unde oamenii te vor accepta.

 

Singura persoană care trebuie să te accepte ești tu însuți

Pentru fiecare defect pe care crezi că îl ai, există o persoană (I mean vreo 10 mii) care adoră “defectul” tău sau chiar și-ar dori să îl aibă. Dar și o persoană care te va judeca și care urăște același lucru cu înflăcărare. Asta nu înseamnă că valoarea și fericirea ta e determinată de faptul că o persoană te place sau nu, pentru că, după cum probabil știi, frumusețea este în ochii privitorului.
Oricât te-ai cântări prin ochii și încurajările celor din jur, efectul e de scurtă durată atâta timp cât tu te îndoiești de tine. Părerile altora despre tine nu reflectă cine ești cu adevărat. Niciun număr de kilograme în minus, likeuri și complimente nu vindecă o imagine de sine negativă.
Analizează-ți defectele și calitățile. Analizează ce reprezinți tu ca persoană și care sunt valorile tale cu adevărat importante. Ce contează cu adevărat pentru tine? Ce te face fericită? Invață să îți vezi corpul ca pe ceea ce este: o unealtă complexă care te va ajuta să clădești afaceri, aventuri, o casă, o familie, amintiri, o viață…

 

Commit to yourself

For better or worse, in sickness and health.. Ai face angajamentul ăsta față de o altă persoană, nu?
Fă un exercițiu și fii tu persoana aia. Marry yourself! E cel mai important angajament pe care ți l-ai putea lua ever. O să ai zile bune și zile mai puțin bune. Zile în care te simți on top of the game și zile în care vrei să ieși din casă numai în haine de camuflaj. E important să nu fii dură cu tine în zilele mai puțin bune. La fel cum nu ai fi nici față de persoana cu care te-ai lua la bine și la rău. Nu ai jigni-o, nu te-ai uita cu dezgust și nu ai fi aspru/ă cu persoana cu care ai trăi zi de zi pentru restul vieții tale, nu? Acum gândește-te că tu ești persoana aia. *mindblown*

 

E ok să vrei să te schimbi

E o diferență între a te accepta așa cum ești și a te resemna. Să te resemnezi înseamnă să te complaci într-o situație, pentru că nu mai poți face nimic ca să o schimbi.
Motiv pentru care cred că este posibil să te accepți așa cum ești și să vrei să te schimbi în același timp. Dar e important ca nevoia de schimbare să pornească dintr-un sentiment pozitiv (cum ar fi să vrei să mai multă grijă de corpul tău, sa devii mai puternic/ă, să mănânci mai sănătos, sa te înconjori de oameni pozitivi și susținători etc.) și nu dintr-unul negativ (cum ar fi dispreț față de colăcei, piele lăsată și celulită, pedeapsă pentru ce ai mâncat ieri, sau faptul că ți-a atras atenția cineva că ai pus câteva kg).

 

Să te accepți și să fii fericit/ă în corpul tău nu se întâmplă peste noapte ci e mai degrabă un exercițiu zilnic. Odată cu trecerea timpului devenim mai puțin superficiali (cel puțin unii) și mai mult umani. Și învățăm să vedem atât în noi cât și în cei din jurul nostru, calitățile care contează și care compun esența unui om.

În rest, tot ce pot să zic este că it gets better with age 😉.

You may also like

12 Comments

  1. ” For better or worse, in sickness and health.. Ai face angajamentul ăsta față de o altă persoană, nu?
    Fă un exercițiu și fii tu persoana aia. Marry yourself! E cel mai important angajament pe care ți l-ai putea lua ever”- foarte frumos! Ai dreptate.




    1



    0
  2. Intr-adevar, nu cred ca bullying-ul este atat de cunoscut la noi sub numele asta, dar cu astfel de articole, you are raising the awareness




    1



    0
  3. Foarte adevarat tot ce ai spus aici. De cele mai multe ori ajungem sa ne facem rau singuri din cauza acestui ideal de frumusete la care aspiram, sau din cauza celor care ne judeca, ori doar ne imaginam ca ne judeca. Odata ce ne acceptam ‘defectele’, cred ca este mai usor sa facem o schimbare in bine. 🙂




    1



    0
  4. Eu am fost si sunt de ani de zile slabuta, dar ori vad eu lucrurile diferit si nu aud decat ceea ce vreau ori am in jurul meu numai persoane dragute care ma invidiaza cat sunt de slaba. Ideea e ca eu ma simt bine in pielea si corpul meu, chiar daca am de 30 de ani 45 de kilograme.




    1



    0
  5. Imibpare rău ca și avut parte de atâtea probleme și îmi închipui ca nu a fost tocmai o experiența placuta. Îmi amintesc și eu ca luam diverse uleiuri de peste și alte nebunii sa ma îngraș. Ma bucur ca sunt slaba și acum na simt foarte bine




    1



    0
  6. Cat mi-a placut articolul…pentru ca m-am regasit si eu. Pana la o varsta eram prea slaba, nu mi se potriveau hainele si eram ca un bat, apoi dupa nastere aveam prea multe kg…cu timpul am invatat sa ma accept asa cum sunt si chiar daca acum am o greutate normala, nu fac sport si mai trebuie sa ascund unele chestii, dar hey nu sunt model, nu pozez pt nimeni, ma simt ok:*




    1



    0
  7. Ai dreptate, este un exercitiu dureros, dar pe care-l invatam cu trecerea timpului. L-am simtit pe pielea mea. Nu m-am iubit suficient in ultimii ani si acum ma gandesc cum de m-am lasat iubita de altcineva, daca eu nu ma simteam confortabil cu mine. Se pare ca n-am reusit sa transmit starea mea proasta si frustrarile mai departe. Acum parca sunt alta persoana. Am invatat sa ma accept, sa ma iubesc, sa fac tot ce pot pentru a avea grija de mine, fara sa ma culc pe o ureche si avand un stil de viata sanatos.




    1



    0
  8. Interesanta poveste! Foarte adevarata vorba aceasta; “Singura persoană care trebuie să te accepte ești tu însuți”. Ar trebui ca toti tinerii sa o cunoasca si sa nu isi piarda increderea in sine din cauza parerilor altor persoane.




    1



    0
  9. Ideea postarii este foarte buna! Chiar mi-as dori ca fetele sa se accepte asa cum sunt si cred ca toate treecem prin astel de experienta…in adolescenta in mare parte.
    Important este sa te cunosti, sa te bazezi pe niste calitati – fizice si mentale- si sa le scoti in evidenta cat mai mult.




    1



    0
  10. Ce frumos ai scris. Acest fenomen de bullying este o problema reala avand in vedere ca tot mai multi copii cresc cu temeri si insecuriteti care se rasfrang toata viata asupra lor.




    1



    0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *